AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Bisericile Apusenilor - Mănăstirea Lupşa


Pentru zilele Săptămânii Mari, gândurile mele se vor îndrepta către bisericile Apusenilor.
Aşa de speciale, prin forma lor, cu turla cea naltă, ele sunt pentru mine speciale ca rod al iubirii, sacrificiului şi rezistenţei unui neam. Aici n-au fost ctitori, voievozi, dregători sau boieri mari, nici victorii de celebrat, nici înfrângeri de jelit... Au fost ce sunt şi-acum, sate risipite de moţi, care aveau nevoie de o biserică, pentru biruinţa şi jalea fiecărei zile, şi Dumnezeu le-a dat tăria de a şi-o ridica ei înşişi, aşa cum au ştiut mai bine...
Nici un criteriu, fie el estetic sau istoric, nu determină această alegere. Doar memoria afectivă. 


 Azi gândul meu s-a oprit la Biserica Sfintei Mănăstiri Lupşa, pe Valea Arieşului. Cea mai veche biserică de lemn păstrată în Munţii Apuseni. Când am văzut-o prima dată, chiliile cele noi şi paraclisul abia începeau a se construi, şi până în ziua de azi ele sunt pentru mine cel mai frumos exemplu de respectare a spiritului locului într-o construcţie de acest gen. 


...Era în 2004, şi nu m-am îndurat să plec mai departe până nu m-am destăinuit unui părinte. Scopul călătoriei mele era, vezi bine, legat de Roşia Montană. 
"Să nu vă faceţi prea multe griji", mi-a răspuns părintele. "Atâţia oameni trec muntele pe jos să se roage ca acest proiect să nu se facă, încât e cu neputinţă să nu-i audă Dumnezeu".
De atunci au trecut opt ani. Îmi fac mereu griji. Dar nu prea multe.
*
 Mai multe despre istoria Sfintei Mănăstiri de la Lupşa (...)
În 2009 s-au împlinit 580 de ani de la data de întemeiere atestată a Mănăstirii Lupşa, şi cincisprezece ani de la reluarea vieţii monahale.
Situată pe valea Arieşului, în inima Ţării Moţilor şi foarte aproape de Câmpeni, acest sfânt lăcaş a fost în lungile secole de istorie zbuciumată un simbol şi o ancoră de nădejde pentru românii ortodocşi ce locuiesc aici.
Documentele istorice păstrate sunt puţine, dar completate de o bogată tradiţie orală.
În secolul al cincisprezecelea, istoria Transilvaniei a fost o prigoană necontenită împotriva românilor şi a Ortodoxiei. Este vremea când ocupaţia maghiară se extinde peste toată Transilvania. În această epocă, acei cneji (nobili) români care şi-au păstrat credinţa ortodoxă au facut-o cu preţul pierderii drepturilor şi proprietăţilor lor.
Satul Lupşa se găseşte deja menţionat documentar la 1366, numele şi înfăţişarea satului permiţând specialiştilor să-i situeze originile în secolele 7 – 12. Toponimul de Muntele Călugărului permite de asemenea să presupunem că pe culmile de lângă sat se nevoiau încă din vechime călugări sihaştri.
În conformitate cu Şematismul de la Blaj[1], Mănăstirea Lupşa s-a întemeiat la 1429 de către familia de cneji Cândea. Mănăstirea are ca hram Sfântul Ierarh Nicolae, ceea ce confirmă perioada de întemeiere, la vremea aceea românii din Transilvania având o preferinţă pentru acest hram, atribuit şi bisericilor din Şcheii Braşovului, Densuş, Hunedoara, Râşnov.
Principala sursă istorică despre satul Lupşa este o copie a Diplomei lui Matei Corvin păstrată în Biblioteca Academiei de la Cluj, care atestă procesele familiei de cneji Cândea cu saşii din Baia de Arieş şi cu familia nobiliară Thoroskay, care revendică moşia Lupşei, procese ce au durat 150 de ani. Tot familia Cândea e considerată a fi ctitorit biserica din sat, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe (1421). Asupriţi de saşi şi unguri, în secolul al 16-lea cnejii Cândea vor renunţa la posesiuni şi vor trece munţiii întemeind satul Lupşeşti (jud. Neamţ).
Biserica mânăstirii este construită din bârne de lemn, cu pereţi neobişnuit de înalţi pentru acea epocă şi de asemenea tencuiţi, ceea ce i-a protejat. Ne aflăm în faţa singurei biserici de lemn din secolul al XV-lea care a supravieţuit până în zilele noastre[2]. 
În secolele care au urmat, Mânăstirea poartă semnele tuturor dificultăţile pe care neamul românesc şi confesiunea ortodoxă le-a avut de înfruntat în Ardeal.
În veacul al XVII-lea, prozelitismul calvin o despoaie de câteva din elementele canonice şi decorative din epoca de început, tavanul casetat renascentist înlocuieşte în 1694 bolta semicirculară şi probabil tot acum s-a pierdut pictura murală de origine.

Un comentariu:

  1. Foarte frumoasă descrierea. Satul Lupșa te impresionează și astăzi...

    RăspundețiȘtergere