Fericiți cei ce mărturisesc credința prin fapta lor...
Povestea aceasta este despre un asemenea om.
Cu mai mulți ani în urmă, porneam pe la vremea asta a anului pe urmele celor șapte biserici ale lui Mihăilă Gritta.
Pentru că se apropie sărbătoarea Sfinților Arhangheli, e poate vremea potrivită să amintesc câte ceva despre asta. Povești sunt mai multe, și m-am gândit s-o iau din timp...
Mihăilă Gritta a trăit în Roșia Montană cu vreo 200 de ani înaintea noastră.
Se ocupa cu mineritul aurului. Cu ce altceva?
Legenda spune că a găsit în mina lui, care azi nu mai există, undeva în Masivul Cetate, 1750 de kilograme de aur curat.
Și nu le-a găsit oricum: i le-a arătat Vâlva Băii.
Apoi, fie din recunoștință, fie pentru că oamenii, pe vremuri, se temeau de aur, așa cum se și cuvine, a jertfit cea mai mare partea acestei comori pentru a zidi în șapte sate șapte biserici și șapte școli confesionale ortodoxe. Românești.
Asta ar fi legenda...
 |
| Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, în Roșia Montană. |
Mergând pe firul istoriei atestate, găsim că Mihăilă Gritta este, la 1781, ctitor al actualei biserici ortodoxe din Roșia Montană, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. În curtea bisericii se află de altfel morminte ale familiei Gritta. Nu și al lui, despre care vom vorbi mai târziu.
Tot urcând apoi spre vechime, ajungeam la 1761 când ortodocșii din Roșia Montană au rămas fără biserică, aflam că ea fusese distribuită cultului unit, la vremea aceea tare puțin numeros, și că multe alte sate au rămas fără biserică, dar și fără mijloacele roșienilor de a-și construi alta.
Aici intervine, mărturisitor cu fapta, Mihăilă Gritta, ctitor a șapte biserici...
Un om smerit, acest Mihăilă, din neamul foarte vechi Gritta... Abia dacă i s-a păstrat numele, prin satele unde a ctitorit biserici...
Mi-au trebuit mai multe săptămâni și călăuzirea pricepută a inginerului Aurel Sântimbrean, devotat prieten al Roșiei Montane, ca să încerc să reconstitui lista celor șapte biserici. Despre unele am aflat cu certitudine : cea din Bucium Cerbu, cea din Mogoș Mămăligani, cele din Geoagiu Gelmar, Geoagiu Joseni, cea din Ardeu... Apoi firul se încurcă, și pentru celelalte două am aflat mai multe ”candidate”, toate arătând cam la fel, toate datând din aceeași perioadă. Ciuruleasa, Vârtop, Cărpiniș... poate - cine știe - vor fi fost și altele...
În cursul acestei minunate căutări, am descoperit, printre altele, ce multe dintre bisericile satelor din Apuseni poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil... Nu cunosc până în clipa de față nici o explicație a acestui fapt, care explică însă de ce e un loc așa de iubit de îngeri ...
Am învățat de atunci să iubesc și mai mult această sărbătoare, care îmi era oricum dintotdeauna dragă: era ziua de nume și de naștere a bunicului meu, Dumnezeu să-l odihnească...
Să mă întorc la povestea lui Mihăilă Gritta.
Despre biserica sa nu se prea vorbește. Nu i se dă prea mare importanță.
În mijlocul Roșiei Montane, unde era intrarea galeriei, se află o troiță, cunoscută ca fiind Crucea lui Gritta.
Mormântul lui nu e în cimitirul bisericii. Ceva mai sus, la blocurile ce se află pe stânga drumului, se ghicește în iarbă o cruce. Blocurile sunt înălțate, așa că ea e un pic sub drumul ce le deservește. Sub cruce se află un cavou. Pe cruce, o inscripție...
Era seară când mi-a arătat-o domnul inginer Sântimbrean, care îi cunoștea povestea de la minerii bătrâni din tinerețea lui.
Inscripția era acoperită cu iarbă, crucea era îngropată sub pământ, cavoul de care el știa nu se mai ghicea. Nerăbdarea mi-a dat putere în degetele înghețate, și pe dată ce înlăturam pământul și iarba apăreau literele, în scrierea aceea de trecere dintre chirilic și latin ce se folosea pe la 1830 și la noi și pe care o cunoșteam de pe frontispiciul dispărutului Spital Brâncovenesc... Așa au apărut, rând după rând, numele lui Mihăilă Gritta, decedat în 1837, și al soției sale, jupâneasa Safta...
Domnul să le dea odihnnă !
