Am nevoie de gândul vostru bun, prieteni ai mei și ai Apusenilor, pentru a pune început unui nou proiect, unei noi povești.
Am un nod în gât, de fiecare dată când încep o poveste, poate pentru că fiecare poveste poate fi ultima, așa e legea acestei meserii, în care fiecare poveste implică mobilizarea atâtor energii și resurse diferite...
Am un nod în gât din ce în ce mai mare, pe dată ce condițiile de lucru se complică... Și poate din ce în ce mai mare pentru că, învățând, aflu din ce în ce mai multe moduri în care lucrurile pot merge prost.
Fiecare poveste ia o bucățică din mine...
Am nevoie de gândul vostru bun, prieteni ai mei și ai Apusenilor, de rugăciunea și dragostea voastră, pentru că am vreme puțină pentru a spune o poveste lungă, o poveste tristă și puțin cunoscută ce vine de acum aproape o jumătate de veac, și în același timp o poveste minunată pe care toți o știm și o îndrăgim, fără să ne gândim că sunt în fond una și aceeași poveste...
De aceea v-am scris despre mine în seara asta, dragii mei prieteni, cu un nod în gât, așa cum o fac rareori, pentru că nu despre mine e vorba aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu