Liniște...
E așa de liniște, că peste vârfurile
brazilor se aud stelele urmându-și calea...
Minunat moment mi-am ales să scriu despre
liniște și pace, nu-i așa ?...
Poate era mai bine, dacă tot am tăcut
atâta vreme, să...
Dar mi-era dor de voi.
Călătorului îi șade bine cu drumul...
Cam asta am făcut între timp, am
călătorit. Adică am fabricat amintiri, nu neapărat toate din Apuseni.
Și m-am gândit la multe lucruri care sunt
importante pentru mine, care sunt importante pentru noi.
Atât de importante pentru mine, că de-abia
și-au găsit, în multe luni, calea spre cuvinte.
M-am gândit la un mod de viață pe cale să
dispară, și la satele noastre, și la satele altora...
Și la copii pe care nu i-am învățat să se
joace decât jocuri periculoase.
Și la lumea cea minunată pe care am ratat
ocazia de a o făuri noi în anul două mii... și la lumea nu-chiar-minunată-dar-încă-suportabilă
pe care am lăsat-o să moară, cu indiferență.
Poate că la urma urmei nu scriu cu atâta
ușurință cum credeam.
Poate că nimeni nu scrie ușor, când scrie despre lucruri
ce-i sunt apropiate de suflet. Poate mi se împăienjenesc ochii de la ecranul
calculatorului, poate e fumul adus de vânt dinspre casa din vale, sau poate că
nu...
Poate că sunt ... lacrimi ?
Dar toate aceste gânduri le voi împărtăși
cu voi, nu neapărat dinr-o dată, căci poate că ele vor rodi vreodată, undeva,
cândva, în mintea altuia, gânduri mai bune.
E așa de liniște, că peste vârfurile
brazilor se aud stelele urmându-și calea...
Noaptea miroase a iarnă și a nostalgie.
Undeva, la jumătatea drumului, trebuie să
te oprești să te gândești.
Sau să te oprești să povestești.
