Amintiri, speranțe și prietenii Apusenilor. O restaurare exemplară.

Acum două săptămâni vă spuneam că m-am întors din Apuseni cu inima plină de amintiri calde, însorite și speciale pe care să le evoc toată iarna... Una anume îmi stă aproape de inimă, și cu ea am să încep. Era demult vremea ei, și mare nerăbdarea mea, dar au fost două săptămâni pline cu emisiunea de sâmbătă și cu aventura bucovineană a celui mai recent încheiat film al meu...

Să mă întorc așadar în Apuseni. La povestea unei căsuțe de lemn la a cărei ruinare aproape că am asistat...

Pe stânga drumului ce urcă de la Bucium Șașa la Bucium Poieni se află, chiar la intrarea în poieni, o casă mică și veche de lemn pe care am remarcat-o de la prima mea călătorie, acum zece ani. Era, în noaptea copleșită de zăpadă, doar o luminiță pâlpâitoare sub streașina uriașă... Apoi aveam să o revăd, de mai multe ori, să-i admir arhitectura tradițională și micile detalii pline de farmec, ba chiar o dată să zăresc firava, adunata făptură a bătrânei ce o locuia.
Apoi a venit sfârșitul. Sfârșitul căii pământești a unui suflet, care e de multe ori și sfârșitul căsuței, care nu știe să supraviețuiască fără ființa pe care a adăpostit-o și fără fumul focului din vatră care se strecoară prin acoperiș...
Fereastra nu se mai aprindea, pâlpâitoare, iar streașina uriașă începu să se lase... treptele de lemn de la intrare au putrezit, iarba a crescut până la ferestre.
Așa am văzut-o ultima oară, în vara anului 2012.

Dar se vede că au și casele, ca și oamenii, un îngeraș.

De data aceasta s-a manifestat prin intermediul asociației Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, care a restaurat casa in situ, folosind tehnici tradiționale, cu ajutorul specialiștilor de la Muzeul Astra din Sibiu. Am auzit despre această lucrare, am văzut și poze, le-am și folosit într-un film, dar abia anul acesta am văzut cu ochii mei...

 Mulțumesc! Mulțumesc mai ales pentru acoperișul de șindrilă, ca odinioară, astăzi din păcate din ce în ce mai rar. ...
Mulțumesc, RPER, pentru această piesă de arhitectură tradițională salvată, pentru frumusețea ce mi-a încântat ochii în soarele de toamnă, pentru speranță în primul rând, pentru încrederea în puterea nemărginită a omului și inițiativei sale.