AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Un copac fără umbră

Vreme de zece ani, Apusenii au făcut parte din munca mea. Ca să spun altfel, vreme de zece ani munca mea s-a ancorat predominant, chiar dacă nu exclusiv, de Munții Apuseni, de istoria, natura, și mai ales de oamenii lor.
Iar acum îmi lipsesc, îmi lipsesc enorm, fără această ancoră sunt - cumva - în derivă...

Îmi lipsește frumusețea care îmi îmbogățea ziua, povestea care îmi încuraja sufletul, echilibrul locului care îmi cumpănea neliniștile, dar mai ales îmi lipsesc oamenii Apusenilor, calmi dar neclintiți, mândri în smerenia lor, atât de înțelepți și atât de buni...
Cu câtă creștinească dragoste de aproapele mi-au deschis ușa casei lor mie, necunoscutului, și odată cu mine zeci de mii de priviri indiscrete au iscodit căsuțele de lemn, icoanele, peretarele, cergile, sobele, fiecare detaliu... Cu câtă încredere și generozitate și-au deschis către mine inimile, și către zecile de mii de urechi curioase care le-au ascultat cu emoție poveștile de taină...
Ei au avut mai multă încredere în mine decât aș fi crezut eu pe-atunci că merit. Și încrederea lor m-a făcut să cresc. Ca să merit.

Nici măcar o dată nu s-au întrebat cum vom intra, o echipă întreagă, cu atâtea aparate, într-o casă veche de două veacuri, nici dacă firava instalație electrică va suporta proiectoarele, și nici măcar cât curent vor consuma (și poate că ar fi trebuit să se întrebe...) Niciodată nu ne-au pus altă întrebare decât : Ce altceva vă mai trebuie ?

Fiecare întâlnire a mea cu lumea satului, cu oamenii Apusenilor, a însemnat o lecție, predată cu dragoste și răbdare, pe care m-am străduit s-o învăț cât am putut eu mai bine și s-o transmit mai departe cum m-am priceput mai frumos.

De asemenea, acelea au fost ceasurile când am învățat cât de mare și de minunat e de fapt poporul meu, am învățat să-mi iubesc neamul așa cum e el de fapt, și să nu-l judec după măruntele, meschinele accidente urbane...


Mi-a fost greu să pun un titlu acestor gânduri.
Din pricini ce va trebui să vi le imaginați.
Voi adăuga o imagine, care va aduce titlul cu ea.
Un titlu trist, care azi seamănă cu mine.
Un copac fără umbră...

Noapte bună !





Un comentariu:

  1. Cat de frumos premariti Apusenii... si ,,oamenii Apusenilor, calmi dar neclintiți, mândri în smerenia lor, atât de înțelepți și atât de buni.."...!! Creionat cu vorbe simple .... dar care cuprind enorm de mult... ! Exact ca acesti oameni , tintuiti locurilor ... Multumim..fain...!!.

    RăspundețiȘtergere