Orizonturi

E îngust orizontul meu, când îl limitează o fereastră.

Și chiar dacă nu pleci la drum, ajută să știi că poți pleca oricând, poate la primăvară, poate săptămâna viitoare, poate mâine chiar...

Uite că acum nu mai putem pleca la drum. 

Și orizontul, mărginit de ferestre, e și mai îngust...

Cele mai vechi amintiri ale mele din Apuseni sunt amintiri ale unei ierni întârziate, ca și aceasta. 

Și cele mai recente, datând din ultimele două călătorii, sunt tot amintiri de iarnă, cu sau fără zăpadă.

Și e iarnă în Apuseni și azi, mă bucur să văd pe Facebook oamenii de zăpadă pe care i-au făcut prietenii mei. Și cărările pașilor lor prin nămeți.

Amintirile iernii sunt calde și frumoase.

Frigul mă cuprinde doar când citesc că răul cel nevăzut care ne-a închis în case urcă totuși văile spre cătunele Apusenilor...

Iarnă sau nu, orizontul meu din gând se deschide către primăvară. Și e nesfârșit.

Așa că azi m-am oprit la o imagine de primăvară. Și de mare dor.

Aveți grijă de voi, dragii mei.