Sunt un călător

Sunt un călător.
Călătoriile nu se pot povesti.
Șosele care șerpuiesc printre brazi.
Un fuior de ceață pe vale, dimineața.
Zăpada puțină pe coastele dealurilor.
Pădurea golașă, ca o fină, abstractă hașură în sepia.
Acoperișurile, albe pe o singură parte.
Fumul care iese din horn.
Arieșul ca un uriaș, nestăvilit șuvoi de smaralde.
Limpede. Intens. Adânc.
Câte un copac singuratic.

Sus, sus de tot, pe munte, se deschide cerul.
Lanțuri de munți se aștern unul după altul până la marginea Lumii.

 Sat după sat.
Turlele bisericilor, înalte și ascuțite, ca fumul hornurilor.
Case vechi, din bârne groase de lemn, întunecate de timp.
Umbrite de poveste, de dantela de ramuri a unui pom fără frunze, și de aburul fin care iese din coșuri.
Garduri de scânduri în lungul drumurilor.

Apoi...
Garduri lucioase, orbitoare de tablă care încearcă să le ia locul.
Case mari, poate prea mari, neterminate.
Ziduri din cărămizi brutale, albicioase, de BCA.
Alte case mari, poate prea mari, vopsite în portocaliu.
În cărămiziu. În roz. În mov.
Case vechi, pe care le știu.
Cărora le cunosc bârnele groase, tăiate cu barda, ascunse acum sub tencuială colorată.
Roz. Oranj. Bleu.
Uneori în două tonuri, cu o diagonală care le delimitează.
Un grotesc carnaval.

Sunt un călător.
Călătorul vede de toate.
Și bune, și rele.

Câteva case frumoase si vechi peste care parcă nu trece timpul.
Alte câteva case vechi, reparate, renovate cu gust și pricepere.
Sus, pe o coastă de deal acoperită cu zăpadă curată, o cabană mică și cochetă din bârne noi, rotunde și albe.
O casă nouă după regulile cele vechi...
Nu-i așa că e frumos ?

Fiecare om alege pentru el, pentru familia lui, pentru casa lui, ce crede el că e mai bun.
Eu sunt doar un călător.
Nu vă luați după mine.
Ochiul meu de călător înșiră imaginile una după alta, alătură și compară.

Uneori nu vă e dor de imaginea satului vostru, așa cum era cândva ?
N-ar fi minunat ca locul caselor vechi, care mor, să-l ia altele noi, construite aidoma lor ?
Așa cum a fost, probabil, vreme de zeci de generații ?



Nu vă luați după mine.
Eu sunt doar un călător.
Plec mâine, și când voi reveni, o altă casă va lipsi.
Un alt acoperiș se va fi surpat.
O poartă monumentală, minunat sculptată în lemn, în Abrud.
Deja nu mai aparține unei case.
E doar o dantelă fină de lemn ținând ochiurile pe jumătate sparte ale unei foste verande.
O pânză de păianjen în care s-a prins timpul.