AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

O reîntâlnire fericită, sau câteva gânduri despre emisia din această seară

În seara aceasta pe TVR 2 la ”Poveste după Poveste” au revenit, maturi și la fel de frumoși și curajoși, cei trei eroi ai documentarului ”Amintiri din Apuseni”.

Înregistrarea poate fi vizionată pe tvrplus.ro  - aici.


Pentru mine, seara aceasta (și săptâmânile care i-au premers) au însemnat o (re)întâlnire fericită, cum nu se întrâmplă des, cu personajele unui proiect încheiat.

Îmi iubesc personajele, pentru că o jumătate din munca mea constă în a încerca să le înțelegi adevărul lor interior, și dacă înțelegi n-ai cum să nu iubești. 
Pe acești trei copii, pentru că la vremea primelor noastre filmări, în 2008, erau încă niște copii, i-am iubit special de mult, pentru mugurele de om frumos și autentic ce se ghicea în fiecare dintre ei.

După șapte ani, prima mea bucurie a fost să-i găsesc pe toți trei bine sănătoși, cu școala terminată...
A doua, a fost că i-am aflat exact așa cum îmi imaginam că-i voi găsi .
Nu mi se pare corect să-mi fac eu vise pentru viitorul altcuiva, dar fără să vreau un anumit chip de om și de viață mi s-a conturat de-a lungul anilor în imaginație, și ei nu m-au dezamăgit câtuși de puțin.

Nu i-a luat ”vântul schimbării” și nu i-a depărtat nici un pic de calea lor, așa cum se vedea ea, și vârsta adultă i-a aflat, iată, trei chipuri diferite ale împlinirii.

Ei sunt generația născută puțin înainte sau puțin după anul 1989, care înseamnă o schimbare oricum am vrea s-o privim. Ei sunt prima generație crescută în libertate, și când i-am cunoscut păreau să contrazică toate ideile preconcepute pe care ni le-am format în vremea asta despre ”tineret”: erau maturi, serioși, mândri de locul lor de origine, de bătrânii lor. Erau curajoși, și implicați, și nu păreau să aștepte mare lucru de la ”sistem”. Adică de la noi.
Și nu s-au schimbat. Valorile lor îi definesc, și conform cu aceste valori - originea, satul, familia, națiunea, solidaritatea, credința - nu avem de-a face cu ”tânăra generație” ci cu omul autentic, adevărat, ”omul vechi” cum îl definea Bernea prin opoziție cu ”omul nou”, știm noi care.
Ei sunt cei care, acum șapte ani, m-au făcut să sper că Apusenii au viitor.
Acum, privind prin perspectiva lor, mă gândesc că România are viitor.

Și asta a fost a treia bucurie ce mi s-a oferit, să văd în vorbele și în faptele fiecăruia că acești tineri, de bună voie și nesiliți de nimeni, iubesc România.
Pentru asta vă mulțumesc, Octavia, Bianca și Răzvan !



Undeva, mărunt, dincolo de bucuria ce mi-a umplut inima regăsindu-i, o întrebare sâcâitoare nu mă lasă însă în pace : oare România îi iubește pe ei ? Pe ei și pe ceilalți care aleg să nu-și părăsească țara, să-și împlinească aici destinele ?
Și întrebările mici, mărunte... Unde va lucra Răzvan când își termină doctoratul ? când se va putea întoarce Octavia în învățământ, care i se potrivea așa de bine ? cum își va împlini Bianca dorul de a duce mai departe poveștile Buciumanilor ei ?
Las răspunsurile pe seama următorilor șapte ani...

Vrând-nevrând, să reiei o poveste veche de șapte ani înseamnă să răsfoiești și ultimii șapte ani din propria viață.
Și asta nu mai e așa de vesel.
”Apuseni la Viitor” a fost o bucurie profesională care nu s-a mai repetat.

Sunt plină de recunoștință pentru acest film, una din cele mai frumoase Amintiri din Apuseni, și pentru oamenii minunați care mi-au fost alături la realizarea sa: Ion Cristodulo, director de imagine, Mioara Maftei, montaj, Eugenia Grigore, coloana sonoră.

Totodată, sunt recunoscătoare Ralucăi Rogojină care m-a încurajat să caut Povestea după Poveste, și Irinei Luca pentru dragostea și căldura cu care a comentat, împreună cu invitații emisiunii, povestea noastră.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu