Un popas. Casa Moților.

E vreme de călătorit, și m-am gândit că n-ar fi rău să caut printre amintiri niște locuri ... de popas.
Fiecare din ele a răspuns, mai mult decât altele, dorinței mele de frumos, de autentic, de confort, de .... de a se încadra frumos în spiritul locului, dacă vreți...
Așa că dacă veți călători în Apuseni, și dacă nu vă așteaptă deja cineva acolo cu plăcinți calde...

Pe cea de azi, o cheamă Casa Moților.
Se găsește pe stânga drumului, după ce ai intrat în Bucium Șasa. O vei recunoaște sigur, după frumusețea florilor. Și o vei ține minte pentru vederea uluitoare către Detunate, dar și pentru ospitalitatea gazdelor.
Bun gust, papa bun, spații largi...
Eu am avut parte de un ceas de tihnă, pe ploaie, pe terasa acoperită... Mirosea a pădure, a mușcate și fuioarele de ceață se torceau în jurul Detunatelor...

Din punctul meu de vedere merită felicitări, recunoștință, și se înscrie printre Amintirile frumoase.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu