La 28 februarie, în 1785, cam la ceasul acesta al dimineţii, convoiul condamnaţilor urca spre Dealul Furcilor. Crişan murise spânzurat în închisoare, Horea şi Cloşca erau condamnaţi la cea mai grea pedeapsă din legislaţia vremii... Mii de ţărani iobagi, tăcuţi ca pietrele Ţării de Piatră, erau aduşi cu sila să asiste...
Moţii le-au păstrat cu sfinţenie amintirea, şi nu puţine sunt bisericile Apusenilor unde chipurile le sunt zugrăvite pe peretele de la intrare, unde sunt în alte părţi, care au avut parte de o istorie mai senină, portretele ctitorilor... Nu e o greşeală, sunt în felul lor ctitori de neam şi spiritualitate românească, în vremuri tare potrivnice de care ne e prea la îndemână să uităm.
Luaţi-vă un moment de răgaz ca să vă aduceţi aminte ideile înaintate ale lui Horea, cumplitul lor sfârşit şi ecoul incredibil în lumea internaţională a vremii.
La 28 februarie, acum 228 de ani, cam la ceasul acesta al dimineţii, urcau martirii către Dealul Furcilor, plătind cu viaţa în cele mai cumplite chinuri ale vremii strigătul de libertate al unui neam...
Patru ani mai târziu, izbucnea Revoluţia Franceză.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere