Amintiri din Apuseni - Umilinţa

Un coleg a apreciat, odată, cum că amintirile mele sunt cam selective. Poate că subiectivitatea, sau dorul, pun un voal subţire de uitare peste unele detalii, şi sigur aceasta e pricina pentru care nu-mi aduc aminte că pe drumurile de macadam ale Apusenilor e uneori noroi, alteori praf...
E normal, ne amintim cu inima.
Dar asta nu înseamnă că toate amintirile mele sunt frumoase, vesele, senine...
Unele dor destul.

Pentru mine Reclamele RMGC, acele reclame de care unii ne plângem că nu sunt adevărate, alţii că nu sunt corect prezentate, sau că vin "la pachet" cu unele restricţii editoriale, sunt o sursă de durere. Dor surd dar continuu, ca o măsea.
Mă doare când văd mâinile tremurând ale unui bătrân pe care îl cunosc. De mult, de şase ani sau mai bine. I-am apreciat rezistenţa tăcută dar dârză, neexprimată în cuvinte ci doar în gesturi - ca atunci când a deschis pentru mine şi pentru o prietenă o galerie romană ... L-am revăzut cu prilejul uneia din ultimele călătorii în Apuseni - mâinile îi tremurau, privirea tristă, îmi tot ocolea ochii... Iar eu nu ştiam, atunci, de ce.

Acuma îl revăd din când în când pe câte un canal TV, şi mi se rupe inima că nu ştiu cum să-i spun - Nu sunt supărată pe tine ! Nu e vina ta ! Nu trebuie să te simţi umilit !
Mi se rupe inima de ruşinea, umilinţa sa la ultima noastră întâlnire, nu le merită...
Nimeni nu le merită ...

Mă doare mai mult decât minciuna sau preţul acelor reclame, umilinţa pe care ele o implică, umilinţa nemeritată a unor oameni buni...
Nimeni n-are dreptul să ne umilească bătrânii, şi pentru asta sunt, ca om şi ca român, foarte supărată !
E şi umilinţa mea.

Mai adaug că reclamele cu pricina sunt foarte bine făcute.
Cu atât mai rău.
Ştiinţa fără conştiinţă e doar ruina sufletului.

A propos de reclame.
Cu multă ştiinţă ŞI conştiinţă, vorbeşte Moise Guran despre Roşia Montană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu