AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Un premiu la Roma, și o iarnă în Apuseni

ProCult.
Festivalul Filmului Românesc în Italia. Ediția a șaptea
La Roma, în săptămâna care s-a încheiat.
Mai precis, miercurea trecută, 23 noiembrie, la șase seara, la Accademia di Romania.
Ce anume ?
Apusul Aurarilor...

A șaptea ediție a festivalului ProCult mi-a făcut marea onoare de a proiecta în deschidere documentarul la care țin cel mai mult. Apusul Aurarilor.
De asemenea, mi-a făcut cinstea de a distinge acest film cu un premiu.

Asta m-a obligat să mă gândesc la o seamă de lucruri frumoase, la care nu m-am mai gândit de mult...



M-am gândit ....
... La toți cei care au lucrat, cu atâta drag și cu atâta măiestrie, la acest film.
M-am gândit...
... La toți cei care ne-au primit în casele lor, care ne-au împărtășit povestea lor, o bucată din viețile lor, din dorurile sau speranțele lor.




...La nenumărate zile de muncă, transformate între timp în nenumărate zile de sărbătoare ale aducerii aminte...

...La căruța lui Radu, trasă destoinic la deal de calul Mișu, care ținea loc de vehicul de teren și de mașină de filmare... La tot ce ne-a lipsit, și toată dragostea și entuziasmul care au ținut loc de tot ce ne-a lipsit...


M-am gândit ...
.... La tanti Zoe, cu războiul ei de țesut, și cu bucătăria ei caldă, unde un miel mic și un pisoi găseau seara adăpost, și la nepoata ei care e azi profesoară în Apuseni și își învață elevii cât sunt de neprețuite tradițiile locului... 
... La nenea Zeno Crâsnic, care după două ore de înregistrare, o mărturie de lacrimi și sânge a suferinței fiecărei generații, a oftat din rărunchi : ”acum pot să mor, tot le-oi zis...” 
.... La domnul Oaida, în gura Băii Domnilor, între legendă și istorie, la domnul Ioan Fișter, prin zăpezile uriașe ale acelei ierni întârziate... 
M-am gândit ...
... La șirul neîntrerupt de generații de sacrificiu care vine din negura istoriei până spre zorii zilei de mâine...
... și la câți dintre copiii de-atunci mai sunt în sat. Și la cei care sunt departe...

...La cât e de frumoasă iarna în Apuseni...

M-am gândit ...
... La cât de multă vreme a trecut de-atunci...
... La câte s-au schimbat între timp...

... La cei doisprezece ani, aproape treisprezece, de când acest film a fost un gând, inspirat de interviul domnului profesor Ciugudean în Formula AS. 2004. La cele 12 luni în care acest proiect a fost de nenumărate ori respins. Rescris de fiecare dată, a fost nevoit să devină mai bun. La lunile nesfârșite în care am nădăjduit într-o dată de difuzare. Remontat de câteva ori, a fost nevoit să devină mai bun. La primul premiu obținut, la Bar, în Muntenegru, acum zece ani. La cele încă zece luni care au mai trecut până la difuzarea sa pe teritoriul României, în binecuvântata zi de 16 august 2007. 

...Între timp, Roșia Montană de care abia se vorbea este patrimoniu protejat, și va fi foarte curând pe lista noastră tentativă pentru UNESCO. 
...Între timp, o generație a crescut, strigând mai întâi ”Trădarea de țară în aur se măsoară”, apoi construind încet-încet un plan alternativ pentru România.
... Între timp, drumurile Apusenilor s-au mai îmbunătățit, s-au asfaltat, s-au înmulțit pensiunile, și mai ales prietenii.
... Până la urmă, asta e ceea ce am vrut, nu ?

În toată vremea aceasta am prins drag de Apuseni, tot mai mult, și alte povești s-au născut.
Apoi au încetat să se nască...

M-am gândit...


... La toate poveștile care așteaptă încă să se nască.
M-am gândirt cu recunoștință ...
La Apusenii care m-au adoptat.
La TVR. Pentru că m-a crescut, așa cum sunt, bună sau rea.
La toți prietenii mei. Din Apuseni. Din TVR.
Și-apoi...
M-am gândit că e ziua României, și că povestea asta e darul meu pentru ea.
La mulți ani, Țara mea minunată !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu