Despre ninsoare și multe altele...


...Ninge sfânt și păgân
numai ochii ne rămân
despărțirea s-o mai vadă,
că în rest noi ne-am stins
și-am ajuns de-atâta nins
niște oameni de zăpadă...
                          (Adrian Păunescu)

În fiecare zi ne despărțim. Și nu mă gândesc aici la marile, dureroasele despărțiri de oameni, ori de locuri, care ne sunt dragi... 

Ne despărțim de noi.
În fiecare zi.
În fiecare ceas.
Lăsăm pe loc, lăsăm în urmă un strop din noi. O iluzie. O clipă. O bucurie. O ...
În fiecare clipă.


Ninge cu fulgi mari și vinovați, și când ninge văd fâșiile din suflet ce se desprind și se despart de mine pentru totdeauna.
Ne despărțim de clipa care pleacă, măruntă și fragilă ca un fulg de zăpadă.
Cu ea odată ne despărțim de o amintire. 
Un loc frumos, unde am făcut un popas de un ceas.
Un cuvânt frumos. Rostit. Sau nerostit.
Un răgaz.
Un glob de sticlă din pomul de Crăciun. Care s-a spart.
Un vis. Un proiect. Un mugur de viitor care n-a ajuns să devină amintire.
O cărare ce se desprindea din drum și pe care n-am urcat...
Un obicei. Un tabiet. 
O cană de cafea. O carte pe care ai terminat-o.
O frântură din suflet.
Ne despărțim de noi.

 N-am vrut să vă întristez : unele din vise s-au împlinit, unele dintre proiecte s-au finalizat. 
Unele dintre cărări nu ne mai interesează.
Totuna.
Toate sunt părți din noi înșine, de care pentru totdeauna ne despărțim.
Ninge.
Și drumul, înaintea pașilor mei, se pierde în ceață. 
Despărțită, rând pe rând, de atâtea frânturi din mine, de atâtea straturi succesive ale ființei mele, mă pierd în ninsoare și nu mai știu, nici eu, cine sunt, cine am rămas să fiu...

Și-am ajuns, de-atâta nins,
Niște oameni de zăpadă...

https://www.youtube.com/watch?v=ZQtFqexdsc8







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu