AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Amintiri din șezătoare

Casa cea mare era puțin urcată pe deal, și abia dacă aș fi zărit-o prin ninsoarea deasă dacă n-ar fi împodobit-o sus, chiar deasupra acoperișului, o stea mare, mare de tot, împodobită cu luminițe aurii.
Drumul îngust, prin omătul moale și afânat, trecea prin vadul unui râu, și o clipă mi s-a strâns inima. La urma urmei drumul, ca orice drum, ar fi putut fi greșit, și se lăsa noaptea...
Dar deasupra drumului, pe deal unde ar fi putut fi o casă, se zărea o stea, o stea mare. Și prin ferestrele luminate se auzeau glasuri vesele și cunoscute.
La casa lui Toader și a Mariei se adunaseră oamenii pentru o șezătoare...
Să fi fost vreo 15-20 de oameni, femei și bărbați, tineri dar cei mai mulți nu prea tineri. Purtau portul frumos al Apusenilor, și pe furci se ghemuia cânepă, așteptând cuminte să-i vină rândul printre degetele iuți și să devină fir pe fus, cum eu nu mai văzusem niciodată ... și în câteva clipe, timpul și-a strâns poalele și ne-am găsit într-un sat dintotdeauna, într-o șezătoare din vremea veselă a tinereții lor...





 Acum eu nu știu dacă mâinile erau pricepute sau nu, că nu mă pricep la tors nici țesut, dar așa păreau. Și nici nu știu dacă vor ieși cămăși din cânepa aia, dar veselia era mare, și poveștile ce se zic de obicei la șezătoare se îmbinau tare frumos cu poveștile despre cum era, cum trebuia să fie de obicei la șezătoare, despre șezătoarea în sine... Iar printre colindele ce se cântă la șezătoare, se mai nimerea și câte o poveste din ziua de azi...
Să mi se fi părut mie, sau câte o pereche de ochi se umezea când în colinde venea vorba de fete sau feciori plecați departe ?...



 
 
 
 
Privesc mâinile harnice ale Mariei. Mâinile ei știu să facă atâtea... când am venit prima oară aici, am privit-o făcând cozonaci. Suntem de o vârstă, și mă face să mă întreb : oare mâinile mele știu să facă vreun lucru ?
Privesc cele câteva fire albe care îi luminează, ca niște raze, chipul zâmbitor.
Mă gândesc că într-o zi, când va rândui Dumnezeu, o să fie o bunică tare frumoasă.
 

 
 
Ochii tineri cătau la mâinile bătrâne, ca să le învețe meșteșugul.  
Ochii mei au întâlnit însă și priviri ale altor ochi, ochi bătrâni...
Priveau dincolo de mine, în oglinda altui timp. ”Tu să spui ce-ai văzut, maică, să spui că e adevărat”, strigau ochii bătrâni ochilor mei plini de mirare, și eu vă spun, e adevărat...
Am văzut o șezătoare adevărată. Adevărate erau și bucuria, și dragostea care leagă între ele generațiile. Adevărată și vestea cea bună a nașterii de la Viflaim pe care o poartă colindătorii. Adevărat, încă, Slavă Domnului, satul românesc.
 
Ninge, și ne îndepărtăm în noapte. După ce trecem, prin vad, pârâul, liniștea se așterne, glasurile nu se mai aud, doar steaua cea mare se mai ghicește, o vreme.
 
Lăsam în urmă o zi frumoasă, una dintre cele mai frumoase zile în Apuseni.
Ziua celei dintâi ninsori...
 
 
 
 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu