Primăvară de la Roșia, și alte începuturi

Începe să vină primăvara pentru micul meu pin adus de la Roșia Montană, de pe coasta pietroasă a Masivului Cârnic.
În mica sa locuință urbană, ține de urât dorului meu de Apuseni...
De dragul lui, și băgând de seamă de la alți prieteni iubitori de Apuseni că rezultatele sunt frumoase, vă anunț că asta e și prima dată când utilizez Instagram...



Nădejdile mele sunt ca, într-un viitor apropiat, să-mi fie interzis să mai culeg ceva din Cârnic, pentrucă el va fi o arie protejată, în patrimoniul UNESCO.
Nu s-au rărit gândurile, nici amintirile mele din Apuseni, ci doar marea parte a vremii a fost investită în filmul la care am lucrat, care e gata, și pe care sper să-l puteți vedea curând. Până atunci, vă invit să vizitați pagina sa de Facebook,
Horia Bernea. Întoarcerea din modernitate
și să ne încurajați cu un LIKE. În felul acesta, veți primi acces la câteva gânduri, evocări, imagini care n-au mai încăput în film, și la tot ce se va mai întâmpla pe parcurs legat de acest minunat subiect : un mare artist, care a jertfit din ego-ul său și chiar din timpul dedicat creației sale, pentru a ne lăsa moștenire un altar al civilizației tradiționale românești...

De asemenea, pentru că am învățat un lucru nou, promit ca într-un viitor apropiat să apară și o pagină asociată acestui Blog, care să ne permită să ținem ma bine legătura.
Mulțumesc pe această cale tuturor prietenilor ale căror contribuții m-au incitat să învăț lucruri noi ...

Până atunci, înnoiți-vă și aerisiți-vă casele și sufletele, e primăvară și în câteva zile întâmpinăm Sfintele Paști...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu