Amintiri vechi şi speranţe noi

N-am povestit niciodată despre începutul călătoriei mele în Apuseni. Poate n-am îndrăznit.
Eram în 2004 şi - urmare lecturii interviului domnului Ciugudean - ardeam de dorinţa de a cunoaşte, a înţelege şi a spune mai departe povestea Roşiei Montane.
Am pornit aşadar - într-un context mai larg, pe care nu-l voi detalia - cu harta în mână şi maşinuţa Lada către Munţii Apuseni. Am trecut prin felurite peripeţii - pe altă dată ...- şi am văzut Roşia, legendara Roşie Montană, mărul discordiei, am făcut poze în Piaţă şi în faţa fiecărei biserici, am căutat pe domnul Carol Mignea care ne-a poftit să coborâm sutele de trepte care duc în mina romană de la Orlea. Am ratat multe, de care habar n-aveam, şi la care aveam să revin mai târziu.
Am văzut multe altele - Buciumul, deşi numai un pic, Cariera hidoasă de la Roşia Poieni,  Valea Arieşului, Casa lui Avram Iancu ... ceva între prospecţie şi pelerinaj, şi uite aşa am ajuns la Mănăstirea Lupşa.
Am întâlnit un singur călugăr, în ziua aceea, un părinte cu faţă luminoasă, cam de vârsta noastră. Cu inima plină de toate cele văzute şi bănuite, i-am povestit că de fapt călătoria mea era cumva legată de cele ce se plănuiesc la Roşia Montană, de care pe atunci nu se vorbea în jurul meu, la Bucureşti, şi pe care o doream mai cunoscută, mai iubită, şi mai ales ... salvată.
Părintele mi-a zâmbit cu bunătate, şi mi-a zis :
- Dumnezeu să vă ajute, să faceţi ce v-aţi pus în gând. Eu nu sunt de pe-aici, şi nu ştiu prea bine despre ce e vorba, dar un lucru ştiu : să fiţi fără grijă, această mină nu se va face.
Se vede că figura mea era toată o întrebare.
- Aşa de mulţi oameni necăjiţi vin în toată ziua peste munte de la Roşia să se roage să scape de urgia asta, încât nu se poate ca Dumnezeu să nu-i asculte !

Când am povestit toate acestea, oamenii mi-au zâmbit strâmb, cu scepticism.
Între timp, au mai trecut zece veri.
Eu cred în minuni, mai ales când ele se materializează sub zece mii de chipuri tinere pe străzile Bucureştiului.

E trecut de miezul nopţii.
Mâine plec la drum, cu speranţa unui nou film. În Apuseni.
Şi acesta, ca şi toate celelalte, a trecut foarte aproape pe lângă un NU. Dar aceasta e o altă poveste, mai puţin frumoasă, pentru care în noaptea asta nu mai e vreme.