Un citat, o sărbătoare, un film, şi o umilinţă, din nou...

 "Always write kindly of my adopted country. Romania needs friends. Come here often and try to understand it." 

 Am dat întâmplător peste această frază a Reginei Maria în blogul unei jurnaliste străine care ne onorează cu simpatie. Citită acum cu alţi ochi, maturi din păcate şi tot mai puţin miopi, m-a umplut de o tristă duioşie.
Ţara mea are tot aşa mare nevoie de prieteni, de înţelegere, de iubire, şi poate că acum sfatul ni se aplică şi nouă, celor ce ne-am născut aici, am crescut aici, am îmbătrânit aici şi nu totdeauna scriem "kindly"...

N-aş scrie de două ori într-o zi dacă n-aş avea o scuză - e ziua Roşiei Montane.
Nu ştiu cum a fost în alte oraşe, dar în oraşul meu a fost frumoasă, ziua aceasta de sărbătoare. Mă bucur întotdeauna să văd reunindu-se la un loc un număr mare de oameni decenţi de vârste diferite, de profesii şi preocupări diferite, care au în comun interesul pentru un loc, şi o idee. Seara aceasta cu filme bune, cu muzică bună, mai târziu, pe care eu n-am mai apucat-o, cu discuţii - sper - animate, cu o atmosferă plăcută şi o cafea bună, cu lume multă, într-un loc frumos şi inteligent pus în valoare, ca să nu mai vorbim de silueta fragilă a bisericuţei de lemn, acoperită de nea şi luminată de vis, seara aceasta aparţine fără îndoială acelei Românii despre care nu poţi scrie decât cu blândeţe şi iubire...

Aş spune că blândeţe şi iubire a pus în filmul său regizorul ceh Tomáš Kudrna. "All that glitters", pe care-l văzusem deja în primăvara trecută la CRONOGRAF, la Chişinău, e povestea unui proiect minier de tip Roşia Montană văzută prin ochii şi inima unor bieţi oameni care ştiu mai bine decât oricine preţul amar şi de nesuportat al amărâţilor de bani cu care-şi cumpără pâinea. Faţă de acest muncitor model, care ştie deja prea bine după zece ani că "nu tot ce străluceşte...",  autorul filmului are o nesfârşită compasiune şi înţelegere, percepând mai bine decât ai crede că o poate face un străin determinările sociale care te împiedică să vorbeşti "nici de bine, nici de rău", care te împiedică să te bucuri de banii câştigaţi cinstit, prin muncă, dar din pricina cărora ţi-ai pierdut prietenii... şi munţii...Nesfârşită înţelegere şi compasiune şi pentru lumea săracă şi derutată ce înghite  minciuni, dictatori, manipulare, campanii electorale pe banii companiei miniere, şi groteşti mutilări de mediu (vorbesc de Kirghizstan, ţara unde se află mina de la Kumtor...)

Văzut acum, după o lungă campanie de "scrisori către România", filmul mi s-a părut şi mai bun, şi mai trist. Mi-a amintit umilinţa dureroasă a unui fost miner, într-un clip publicitar, despre care am scris mai demult. Mi-a amintit că pâinea aceea, poate un pic mai albă, pe care o mamă o pune copiilor ei pe masă, în schimbul unei reclame, are gust de lacrimi. Lacrimi de umilinţă.
Nu ei sunt vinovaţi. Vinovaţi suntem noi.

Romania needs friends. Fii atentă cum îţi alegi prietenii, ţara mea dragă.