“Nu ştiu prea multe, n-am prins vremurile mineritului, dar din bătrâni, de la bunici , de la tata, ştiu că muntele cel mai vestit din Bucium e Corabia. O denumire aparte. Denumirea spun vechii bătrâni că vine de la potopul lui Noe. Un bogat şi-a urcat toată bogăţia într-o corabie, bogăţie care consta în aur, dar el a uitat să-şi pună demâncare...Când s-au retras apele, i-a rămas corabia împotmolită aici la noi... Şi de-aia muntele conţine foarte mult aur, un aur care parcă-ar fi fost blestemat, cine l-a extras nu s-a îmbogăţit...”
Aşa sună legenda Corabiei, aşa cum am auzit-o de la domnul Radu Colda din Bucium Poieni, acum şapte ani când urcam pentru prima dată valea îngustă a Buciumului, prin nămeţi mari ca acum, în sania lui Radu trasă de calul Mişu cel uriaş şi blând...
Una din cele mai vechi amintiri ale mele din Apuseni.
Una din cele mai vechi amintiri ale mele din Apuseni.
Mi-a revenit în memorie când am întâlnit – pe internetul nostru hulit şi binecuvântat şi încă liber – următorul comentariu: Aurul nu se mănâncă.
Iată un mare şi simplu adevăr. Şi nu mai contează unde va eşua biata noastră arcă, plină de moarte şi aur blestemat...
Mai multe din Buciumănimea Apusenilor, în acest februarie, la TVR Cultural.
Ca să vă menţin curioşi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu