AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Apuseni la Bucureşti - 28 ianuarie

"Daţi zăpada la o parte,
Vine Cluju' de departe..."
 
Dumnezeu a umplut oraşul de zăpadă, albă şi curată, şi de tineri roşii-n obraji, frumoşi şi curajoşi. Printre ei, taţi cu un copil în cârcă, mame cu un prunc în braţe, oameni cu păr cărunt, care au văzut în viaţă destule şi nu vor s-o mai vadă şi pe-asta.

 
 


De departe, păreau aşa de veseli, de fericiţi, o gaşcă mare în soare în mijlocul unui pustiu imens, care e Piaţa Constituţiei, abia trecut dincolo de gardul dublu de protecţie (Doamne, ce periculoşi, aveau nevoie de un gard dublu, ca la cuşca leului...) înţelegeai cuvintele :
"Săriţi cu toţii, şi strigaţi tare, 
Roşia Montana nu e de vânzare."
Avea ceva de strigătură, de joc, de Ţarina de la Abrud, de cărţile lui Bârlea, de poveşti cu Iancu spuse la gura sobei într-o casă de lemn din Apuseni...
Apoi surâsul îţi îngheţa, nu de ger, şi o lacrimă îţi curgea pe obraz - nu din pricina vântului.
"Avem cu toţii-o rană,
Roşia Montană".


Auzeai apoi vocile cu accent aspru ale celor care iubesc Roşia Montană, pentru că s-au născut acolo, şi vocile celor care iubesc Roşia Montană, deşi nu s-au născut acolo, iar realitatea pe care o povesteau ei era aşa de simplă şi de tristă, încât ţi se făcea pielea de găină şi când strigai "Ruşine!" nu era o lozincă, nu era o injurie, era un ţipăt de disperare  ...
Şi mai erau şi celelalte lozinci, care-ţi umpleau inima de sfâşietoare milă pentru neamul care, nemaiconsiderându-se ocrotit şi reprezentat de oamenii şi instituţiile care-l conduc, se simte părăsit, trădat şi orfan totodată...
"Iancule, de ce nu vii, 
Să vezi munţii tăi pustii ?"

E-adevărat că birourile Parlamentului, cu vedere spre piaţă, ca şi ale Ministerului Mediului, direct vizat, erau goale, pentru că era sâmbătă, şi prea puţin din trăirea aceea de cristal şi gheaţă au văzut-o românii de-acasă, de la televizoare (aceasta este o expresie eufemistică pentru modul în care evenimentele au fost relatate...) dar nu e mai puţin adevărat că neamul meu mi-a arătat una din cele mai frumoase ipostaze ale sale, România reală de care sunt mândră.
Poate de aceea-şi aduseseră toţi oamenii aceia copiii, mici sau mari, în gerul cel mai mare, cu autocolante lipite pe geci, ca să vadă şi să ţină minte că merită să lupţi... E o imagine minunată a neamului tău, cu care e frumos să pleci în viaţă.

Sunt mândră pentru copilul meu - de trei ori. Pentru că aparţine unui neam mândru, care ştie să protesteze din când în când pentru idei, numai aşa ca să-şi apere istoria şi morţii, mediul şi semenii, că aparţine unei generaţii sclipitoare, care ştie să protesteze cu bun simţ, curaj şi spirit, şi că trăieşte vremuri interesante (nu neapărat şi confortabile), în care aceste virtuţi se pot observa...

#

Mai multe poze - cu mulţumirile de rigoare pentru  Rosia Montana in UNESCO World Heritage, la link-ul de mai jos.


http://www.facebook.com/profile.php?id=1521106725#!/media/set/?set=a.369409289739112.104833.145342615479115&type=3

Şi de la mine, mulţumesc, celor ce au adus Apusenii în Bucureşti, chiar de ziua mea, făcându-mi o mare bucurie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu