AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Despre orice, numai nu despre Roşia Montană...

Au fost mai multe săptămâni. Nu neapărat toate, de vacanţă.
Am mai şi învăţat câte ceva.
Cum îşi iubesc şi protejează alţii patrimoniul, peisajul cultural, civilizaţia rurală, modul tradiţional de viaţă.
Am mai şi muncit câte ceva. Nu spun ce.

Şi am fost la Roşia Montană.
Nu ieri.
Dar de curând.
Ce ciudat. Din ce în ce mai ameninţat, satul acesta special, atipic şi paradoxal mi-e din ce în ce mai drag.


Stau cu ochii şi urechile lipite de televizor, şi nu văd nimic care să semene măcar pe departe cu Roşia Montană.
Nu aud nici unul din argumentele solide şi serioase pe care de-a lungul anilor le-am auzit atât în favoarea proiectului, cât şi în defavoarea lui.
Cum ar putea în condiţiile acestea să-şi formeze cineva o opinie ?!
Cineva comenta că o nouă staţiune turistică falimentară nu ne trebuie, şi are dreptate.
Dar Roşia Montană nu e o staţiune turistică. Nici n-are de ce să fie.
E mai curând un muzeu. Un sat muzeu.

Nu ca Muzeul Satului, sau ca Muzeul Astra din Sibiu, ci mai curând ca satele săseşti din sudul Transilvaniei, ca Viscri, dacă vreţi, dar unic. Fără altele care să-i semene. Fără pereche.
Şi situat în paradis.
Iar sate ca Viscri (jud Braşov) sau Remetea (jud. Alba) chiar trăiesc din turism, un turism rural la scară umană, nu un turism industrial.
Probabil patrimoniul nostru de civilizaţie rurală, incomparabil mai bine păstrat decât în ţările mai dezvoltate, este potenţialul nostru real de dezvoltare turistică, pentru că nimeni nu ve veni în ţara noastră să vadă mizeria plajelor, blocurile Bucureştiului sau telegondola peste cartierul gării din Piatra Neamţ.

A propos. Am fost şi la Fân Fest. Suntem încă bogaţi : am fost martor la o manifestare elegantă şi inteligentă a tineretului. Am trăit şi eu bucuria de a vedea măcar o dată Roşia plină de veselie, muzică şi tinereţe. De soare, de muzică. Dar şi de mister. Nu ştiu ce ar putea obiecta vreun critic, fie el cât de rău voitor.

Mai am tare multe de spus.
Dar prioritar e un gând trist.
Ţara mea şi-a vândut copiii, în clipa în care a încurajat plecarea tinerilor la muncă în străinătate.
Acum se pare că nu ne-a mai rămas de vândut decât un pic de trecut...
Ce vom vinde după aceea ?

Orice alt comentariu, mai ales legat de evenimentele din ultimele zile, e de prisos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu