Dor de primăvară

Între două ninsori și două zile cu aproape 30 de grade, nici n-am băgat de seamă că e primăvară...
Ca o zână rătăcită într-un bloc de birouri, primăvara la oraș e stingheră și speriată.
Și nici eu nu prea mi-am găsit locul, în lumea mea care e și nu e a mea...

Mi-e dor.
Mi-e dor de primăvara frumos rânduită din Apuseni, care întârzie până ne dumerim și noi, ăștia crescuți în cușcă de beton, că e luna mai... că miroase a pământ reavăn, a frunză tânără, că lumina e verde...
Am adunat, de dragul primăverii ce vine, câteva imagini din amintirile altor primăveri.







Mi-a fost dor să vă scriu. Dar n-am putut, pentru că n-am știut ce.
Întotdeauna scriu ce simt. Iar de data asta ... nu prea știu ce simt.

Mi-e dor.
De primăvară, început, speranță.
De satul meu unde frunzele abia mijesc, și unde încolțesc în fiecare primăvară vise și nădejdi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu