AMINTIRI DIN APUSENI

AMINTIRI DIN APUSENI

Translate

Tanti Ievuța Cosma din Valea Stâlnișorii

Era iarnă cu omătul mare. Atât de mare, încât abia ghiceai ferestrele casei de lemn. Țurțuri uriași atârnau la streașini, acoperișul abia se deosebea de coasta de deal ce părea să i se prăvale deasupra...

Înăuntru era cald, în sobă ardea focul, m-a primit cu un zâmbet larg și bun, iar în ochii ei senini și atât de tineri era vară și soare... Un motan frumos se freca de gleznele mele, și toate erau așa cum se cuvenea să fie.
N-am înțeles niciodată de ce, dar a primit cu toată inima să discute cu noi, niște străini, să răspundă întrebărilor mele, să reînvie pentru noi o lume apusă demult, lumea satului copilăriei ei, lumea aurarilor. N-am făcut nimic să merit căldura din zâmbet și vara din privire cu care m-a întâmpinat de fiecare dată...

Îmi amintesc cât de stupid am întrebat-o dacă nu se simte singură, în casa aceea mare și după măsura mea destul de depărtată de vecini, ori de rude.
Mi-a zâmbit și mi-a zis - lucrul cel mai firesc din lume:
”Nu sunt singură.
Sunt cu Dumnezeu.”


Ca să înțeleg pe deplin, trebuia să mai treacă vreme. Trebuiau să mai treacă ani, să mai cunosc oameni, să mai aud povești, trebuia să plec de la Bucium, să-i duc dorul, să mă întorc încă o dată, și încă o dată în Apuseni, să urc de fiecare dată în Poieni, pe Valea Stâlnișorii, pentru bucuria de a petrece o frântură de vreme în casa mătușii Ievuța Cosma, să mai primesc în dar un cuvânt bun, care să-mi fie sfat dar și mângâiere, reazem sau apărare, când vremurile se năpustesc asupra noastră...
Trebuiau să treacă ani, să ascult o dată, și încă o dată, povestea ei, povestea unei lumi, înregistrată într-o zi de iarnă cu omătul mare. Trebuia să mă întorc, să o mai întreb ce uitasem, ce nu știam, trebuia să urcăm, o dată, împreună dealul către frumoasa biserică din Poieni... Trebuia să-i cunosc, pe rând, nepoții, neam mândru de buciumani, să le ascult poveștile...
Trebuia să treacă vremea, să-mi amintesc toate cuvintele acelea bune, înțelepte, să descopăr că ele sunt cremene, pieptene și inel în basmul contemporan în care ne urmăresc zmei fără chip.






În căsuța de lemn de pe Valea Stâlnișorii timpul avea alte reguli, timpul își păstrase curgerea firească din vremurile când oamenii erau senini, buni și credincioși. Mi-am amintit că oamenii au trecut cu seninătate și cu încredere în mila lui Dumnezeu prin vremuri și întâmplări grele, mult mai grele, cu adevărat grele... În căsuța de lemn, Psaltirea răsuna altfel, răsuna ca în biserică, și bătăile inimii aveau ecou.

Azi sunt șapte ani.
La 6 mai 2009, tanti Ievuța Cosma a plecat la Domnul, pe care L-a iubit și în care și-a pus nădejdea.

Într-o seară, când ne-am luat rămas bun, mi-a zis:
”În tot locul unde veți merge, Dumnezeu să fie cu voi!”
Și așa și e.

Darul meu în seara aceasta e o poveste din Apuseni. Poate cea mai frumoasă.
http://www.trilulilu.ro/video-film/povestile-de-taina-ale-apusenilor-penelopa-de-la-m



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu