Iar am tăcut două săptămâni... N-am decât o scuză, mă pregătesc să aduc veşti bune.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a acestui răstimp de tăcere într-o cabină de montaj, şi acum că mă apropii de sfârşit ... îmi iau inima în dinţi să şi vorbesc despre asta.
Deocamdată bucuria e a mea... am revăzut imaginile minunate ale locurilor dragi din Apuseni, pajiştile munţilor, casele moţilor, umbra brazilor... am revăzut chipurile unor vechi prieteni ai Apusenilor, şi implicit ai mei, şi chipurile tinere ale unor viitori vechi prieteni ai Apusenilor... aşa sperăm cel puţin. Am revăzut şi câteva imagini mai vechi, din lumea poveştilor... din ţara zăpezilor... şi asta chiar în zilele când ne scufundam sub zăpezi târzii de martie, exact ca în anul primei mele călătorii la Bucium.
Pentru mine bucuria e mare, pentru că am mai dus o poveste la bun sfârşit...
Cât de curând sper să cunosc o dată de emisie, şi mă voi grăbi să v-o fac cunoscută.
Tot atunci, mai multe detalii... azi am vrut doar să vă fac parte de bucuria mea, şi să vă fac un pic curioşi.
Pe curând, deci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu