O poveste cu moaţe. În martie, când celebrăm femeile.

"La 26 Februarie, 600 de honvezi pornira din Gilau spre Marisel. Trupa noastra compusa din locuitori ai aceluiasi sat primi pe dusman la Varfu Batranei. Lupta tinu 6 ore cu rezultat schimbator, pana cand la urma rebelii au fost respinsi si urmariti pana la Gilau. Ei lasara pe campul de lupta 13 morti; numarul ranitilor nu este cunoscut, au fost insa incarcati pe 4 care. Vitejii Mariseni au avut de plans 6 morti; 4 case si 3 sure le-au fost arse si 30 de vite furate.
            Pentru a rasbuna aceasta infrangere, 1600 de honvezi si alti rebeli au atacat Mariselul la 12 Martie. Sentinelele anuntara pe locuitori de primejdia ce se apropia si imediat se adunara oamenii valizi, se impartira in 3 coloane si ocupara cele trei puncte mai importante din apropierea satului. Pentru a putea insa rezista cu o oarecare sansa unui dusman atat de numeros, parea necesar a-l face sa creada ca avea sa lupte cu o trupa mult mai numeroasa. Deci pentru a-i speria si pentru a putea observa mai bine miscarile sale si a da la timpul oportun semnalul de atac, o demonstratie de pe inaltimea muntelui Grohotu era absolut necesara; dar dupa ocuparea celor trei puncte mentionate mai sus nu mai ramasese de loc trupe disponibile. Atunci se oferira pentru aceasta demonstratie femeile bravilor munteni. Ele fura oarecum organizate in graba. Pelaghia Rosu, mama centurionului Rosu, comandantul locuitorilor, fu insarcinata cu conducerea lor, hotarandu-se felul cum se va face aceasta demonstratie. Pe cap cu palarii barbatesti, incalecara toate si se suira in cea mai frumoasa ordine pe muntele Grohoiu in sus. Trebue sa mentionez ca Romancele dela munte calaresc tot atat de bine ca si barbatii. Ajunse pe inaltime, ele se impartira astfel, ca sa nu poata fi vazute de dusman; numai Pelaghia Rosu observa de pe o inaltime miscarile armatei unguresti. Cand aceasta sosi la un punct desemnat mai dinainte, Pelaghia sufla in corn, calaretele aparura din toate partile si facand un sgomot mare se pusera in miscare. Acesta era pentru Mariseni semnalul de atac. Ei se napustira din toate partile asupra dusmanului, aducand cea mai mare zapaceala in randurile lui. Lupta fu scurta, caci Ungurii nu mai cautara sa lupte, ci sa scape cu viata. Ei lasara pe campul de lupta treizeci de morti, intre care un capitan si un sergent-major Vitez Lajos. Ranitii lor fura incarcati in 6 care. Mai importanta a fost infrangerea Ungurilor langa raul Somesu Rece, caci aci s-au inecat peste 100 dintre ei; dintre Mariseni au fost numai 2-3 raniti."
                                      Din raportul lui Avram Iancu către Comitetul Naţional Român din Sibiu
                                      Fragment citat în lucrarea "Moţii - calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit", de Ioan Rusu Abrudeanu, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1928

Povestea Pelaghiei Roşu din Mărişel am auzit-o pentru întâia dată în anul 2008, de la un strănepot al destoinicei moaţe, pe numele său Răzvan Roşu, aflat atunci la vârsta de 18 ani .