Update de iarnă. La Abrud, la Detunata.

Un  popas de suflet, despre care am mai scris.


http://amintiridinapuseni.blogspot.ro/2016/06/un-popas-de-suflet-pensiunea-detunata.html

La ultima mea călătorie, purta însă haina strălucitoare a primei zăpezi, reflexele sărbătorii, și cum gazdele primitoare și întrprinzătoare au mai făcut și câteva mici modificări, m-am gândit că un rând de poze în plus ar fi binevenit, ca să vă amintiți că la Abrud se găsește gazdă bun și mâncare excelentă la Detunata, pe malul Abruzelului și la poarta Raiului...

Frumoasele mele de iarnă

Cât mi-e de dragă verdeața satelor de munte, și umbrele lungi ale gardurilor bătute de soarele din asfințit, niciodată nu mi s-au părut așa de frumoase, desăvârșit de frumoase, casele Apusenilor ca în faptul iernii, abia ghicite dintre nămeți, împodobite cu dalbe horbote de dantelă și acoperite cu mai mari sau mai mici cușme de zăpadă, și cu vălul de fum ce se ridică din horn.

Amintirea din seara aceasta e  despre frumoasele, dragele case de lemn ale Apusenilor, în veșmânt de iarnă care le prinde așa de bine...
De altă prezentare nu mai au nevoie.

Zăpadă, zăpadă...

Zăpadă, zăpadă, tu vii mereu cu povești din trecut ...

Când eram copil, zăpada însemna numai bucurie. Pașii trecătorilor care fac zăpada să scârțâie. Tata mă plimba cu sania pe străzile vechi, albe, curate și înguste ale Bucureștiului care nu mai e... Oameni mari de zăpadă, în parc, oameni mici de zăpadă, în balcon... Noaptea când nu mai e niciodată întuneric de tot...
Apoi am crescut, și zăpada a devenit deodată sinonimă cu dezastrul. Trafic imposibil, trotuare alunecoase, pene de curent...
De vreo doisprezece ani, de când am fost prima dată în Apuseni, într-o primăvară cu zăpadă de un metru, lucrurile s-au simplificat. Zăpadă înseamnă că iarba va fi verde, că izvoarele vor avea apă...
Zăpada aduce un sat frumos din Apuseni în orașul meu cenușiu.

A fost o zi grea.
Orașele cedează tehnic la contactul cu natura, și zăpada asta e: natură. Pură, puternică, supremă forță a naturii. Dar în orașe nu poți merge doar pe jos. Nu te poți descurca dacă se oprește curentul. Aici vedem ce mici suntem, cu marile noastre invenții cu tot.
Și totuși...

Sufletul meu s-a bcuurat de zăpada cea mare ca de o zi de vacanță la munte.
Pozele sunt de acum o lună.
Din Apuseni.

Bine ai venit, An Nou !

Ninge în fine și pe la noi, restabilind ordinea lumii. Până acum, iarna mea a locuit numai în Amintiri...

Ninge și la noi, și zăpada dintâi, care s-a lăsat așteptată de Crăciun, aduce cu ea pacea, liniștea, răgazul nevoit, impus de dificultățile de circulație dar atât de necesar pentru a pune ordine în gânduri.
E totul alb, un iureș alb de amintiri și gânduri, care ia cu el anul cel vechi, cu iluziile, cu dorințele, cu visele, realizările, bucuriile, întristările, temerile, dezamăgirile, furiile, nădejdile... și aduce în loc un an nou, o serie nouă de vise și nădejdi și poate planuri...
Dar clipa aceasta când vine zăpada cea mare și albă și veselă peste noi e o clipă suspendată în timp, care nu aparține nici unui an, poate cel mult anilor îndepărtați din vremea copilăriei...
Clipa când ne amintim ce nu se schimbă.
O clipă mică, o pâlpâire în vârtejul vremii.
De care eu una am profitat din plin.

Unde este comoara ta, acolo este și inima ta...
De ce suntem zgârciți cu timpul nostru ? Oricum ne e măsurat...
Dăruiți, dragii mei, timp.
Copiilor voștri, întâi de toate. Familiilor voastre.
Oamenilor care contează pentru voi. Lucrurilor, activităților care înseamnă ceva pentru voi.
Lui Dumnezeu.
Vouă.

În orașe, timpul trece mai repede. Din păcate.
Amintiți-vă ritmul unei zile cu zăpadă, într-un sat de munte, curat și limpede ca un glob de cristal din pomul de Crăciun. Eu am petrecut iarna asta doar două zile din astea, dar ritmul lor a rămas în sufletul meu, cu pacea lui, și tot restul pare mai puțin important.
Nu mai vreau să mă grăbesc. Vreau să mă uit cum ninge.
Vreau să-mi contemplu călătoria: destinația o cunoaștem toți...

Anul cel nou a început cu o veste bună.
http://www.cultura.ro/dosarul-rosia-montana-fost-depus-la-unesco
Este împlinirea unui vis, mai curând decât a unei speranțe, și prin urmare e un semn bun : mai visați, dragii mei, visați vise care par de nerealizat, vise frumoase, îndrăznețe, visați și nu renunțați la visele voastre, iubiți-le și respectați-le chiar dacă nu (mai) aveți puterea de a lupta pentru ele, povestiți-le altora, visele voatre le-ar putea deveni dragi, dați mai departe visele voastre frumoase, faceți lumea maibună și mai bogată, nimic nu e cu neputință !

Eu vă dăruiesc un răsărit de soare peste culmile blânde ale Apusenilor, ale amintirii și ale viselor.
Să aveți un an frumos și binecuvântat !