A trecut mai mult de o lună, şi gândurile mele se învălmăşesc. Eu mă gândesc mereu la Apuseni, câte gânduri se vor fi adunat deci într-o lună ?!?...
La început, a fost călătoria la Chişinău. Am mai spus cu siguranţă cât de mult respect port fraţilor noştri de peste Prut pentru normalitatea limpede şi luminoasă pe care uneori n-o mai găsesc la mine acasă. Cu siguranţă au probleme, probabil mai grave decât noi, dar aş spune că le gestionează cu demnitate.
Să vorbesc despre "CRONOGRAF" înseamnă să vorbesc din nou despre "Arheologul" - filmul cu care am plecat la festival. De oricâte ori o vom spune, nu va fi de ajuns, poate aceasta e cheia unei schimbări reale în România : o atitudine etică şi fundamental morală, fără compromis, a fiecărui profesionist în activitatea sa.
În cele din urmă, am început următorul film. O poveste care a aşteptat trei ani. De departe, către nord, în zare, am ghicit conturul Apusenilor, scăldaţi în singura geană de cer senin. Am plâns de dor şi de nădejde şi am mers înainte, pe urmele pesonajului meu care a peregrinat nesfârşit până şi-a găsit rostul rânduit de Dumnezeu, în Munţii Apuseni...
Răbdare, deci, calea e lungă...
Ce să spun despre Roşia Montană ? Să comentez eu acum declaraţiile care
se bat cap în cap, demersurile lipsite de ruşine, ultimele aparenţe de
democraţie compromise, ori speranţele mele că mai e ceva ce nu s-a spus ?
N-ar avea rost...
Mă gândesc mai bine la Fân Fest, care se apropie...
