Pentru că suntem ocupați să fim, să facem, să trăim, să construim...
De data asta am tăcut, ca să fac puțină ordine în gânduri și să văd dacă găsesc, printre ele, ceva frumos de povestit.
Începuturile de an nu-mi plac. Adică da, primele câteva zile, cât încă ”o, brad frumos...” și ...
Apoi încet-încet îți amintești că între brad și cozonaci ai reușit să faci uitat momentul de bilanț, lista de realizări și lista de proiecte, și că acum nu mai ai unde să te ascunzi. Și cobori încet din înaltul euforic al zilelor de sărbătoare, până în cenușiul-închis al noroiului și moinei unei ierni fără zăpadă, fără vise, dar și fără certitudini.
Nu, dragii mei, n-am găsit nimic frumos de povestit.
În răgazul tăcerii, un vis mai vechi a devenit din nou proiect. A crescut, s-a dezvoltat, mi-a ocupat mintea și inima, mi-a furat somnul. M-a făcut să-mi amintesc ce mult îmi iubesc meseria.
Apoi s-a stins, ca un foc plăpând în vreascurile ude.
Nu face parte din lucrurile pe care le veți vedea pe sticlă în viitorul apropiat.
Nu faceți parte din lucrurile pe care le veți vedea pe sticlă în viitorul apropiat.
Nici voi, nici satele voastre, nici munții voștri, nici pădurile lor, nici poveștile lor.
Nu, dragii mei, n-am găsit nimic frumos de povestit.
Am auzit iar, chiar dacă fără bucurie, de Roșia Montană.
Nu de casele ei, nu de bisericile ei, nu de locuitorii ei, nu de pădurile ei, nu de tăurile ei, nu de patrimoniul ei, nu de antichitatea ei, nu de galeriile ei romane, nu de poveștile ei, nici de istoria ei, nici de tradițiile sau obiceiurile ei, nici de legendele ei, nici măcar de vâlvele ei.
Ci doar de ”adoratorii” ei care se pregătesc să-i devină violatori.
Nu, dragii mei, n-am găsit nimic frumos de povestit.
Pentru că sunt zece ani de când Roșia Montană e și parte din viața mea, și pentru că sunt peste puține zile 1884 de ani de la atestarea ei documentară, și mai ales pentru că n-am găsit nimic frumos de povestit, amintirile mele vor merge în zilele ce urmează către Roșia Montană, ca să ne aducem aminte că numai de noi depinde dacă rana muntelui îi va mușca sau nu frumusețea și istoria.
Și da, dragii mei, în ce privește amintirile Roșiei Montane se va găsi mereu ceva frumos de povestit.
Frumoase gânduri, potrivite cuvinte pe care le purtăm în suflet mulţi dintre moţi, mulţi dintre români dar nu le putem exprima cu atâta talent şi har. Din păcate suntem tot mai puţini, şi aceia dispersaţi în masa amorfă formată după "explozia mămăligii" instrumentată de forţe ostile şi manipulatoare. Noii "prieteni" care ştiau preabine ce forţă ne-a menţinut verticali şi neclintiţi în decursul mileniilor au hotărât anihilarea acesteia. În primul rând au atentat la fibra neamului românesc prin denaturarea credinţei noastre strămoşeşti, folosindu-se de cozile de topor care sub sutana lăcomiei propovăduiesc cultul "zeului ban" şi sugerează că iertarea se poate obţine cu bani, nu cu fapte bune. Preocupaţi de strângerea butoaielor sau găleţilor cu bani şi de deschiderea de conturi exotice, cine să mai aibă timp pentru sufletul şi nevoile poporului?! În al doilea rând, prin nefericite asocieri de cuvinte, ne-au făcut să credem că nimic din ce am învăţat şi din ce am creat după aceea, în mulţi ani de trudă şi sacrificii a fost rău. Acestea ne-au zdruncinat încrederea în noi şi mândria naţională şi ne-au condus la marea demolare şi la dorinţa nesăbuită de-a înstrăina toate resursele. Scenariul continuă ...
RăspundețiȘtergere