Și de fapt mă gândesc că nu e exclus să-mi placă ploaia...
E ca un set cuprinzător de lacrimi pentru toate regretele, pentru toate eșecurile, pentu toate greșelile, pentru toate cursele pierdute, visele spulberate... Un râu generos și amplu de lacrimi, care ne spală de toate minciunile, de toată spoiala de compromis, de surâsul de clown împietrit fără motiv pe chipuri...
Noi vorbim, zâmbim, eventual printre lacrimi, eu mai găsesc câte o poză, unul mai mă ia peste picior că îmi depăn amintirile din tinerețe, prietenii mă încurajează cu câte o vorbă bună, și cu poze de la evenimente la care nu pot lua parte decât cu sufletul ( Mulțumesc !!!)... Eu între timp îmi mai notez câte un loc, un om, o dată, o poveste, și se mai adaugă câte o pagină proiectelor care încă n-au devnit filme, și câte o lacrimă ploilor de mai, care spală tot...
La mine, când plouă, miroase a levănțică și a pin. Levănțica am cumpărat-o la supermarket, dar pinul e un prieten vechi, de la Roșia Montană, care aparține unei amintiri cu ploaie - de fapt celei mai ploioase zile de filmare pe care am trăit-o în Apuseni, nu în martie, nici în noiembrie, ci în toiul verii...
Oricum, în Apuseni am învățat printre altele să iubesc ploaia, pentru parfumul ei curat și pentru bucuria primei raze de lumină ce-i urmează...
